Ploi și intensificări ale vântului în toată țara, până luni dimineață

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ploi și intensificări ale vântului în toată țara, până luni dimineață

Vremea 16 Aprilie 2023 / 11:16 1303 accesări

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă de azi de la ora 12:00, până luni la ora 10:00.

Astfel, în intervalul menționat, ploile, mai ales sub formă de aversă, însoțite pe alocuri de descărcări electrice vor fi în extindere dinspre sud în cea mai mare parte a țării. În Moldova, Muntenia, Oltenia, Carpații Meridionali și Orientali, local se vor acumula cantități de apă de 15-25 l/mp și izolat peste 30-40 l/mp.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45-50 km/h în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și pe crestele montane.

Administrația Națională de Meteorologie mai precizează că, în cea mai mare parte a săptămânii viitoare, vor fi perioade cu averse – în general moderate cantitativ – în majoritatea zonelor.



Ştiri recomandate

12