Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare vizând intensificări ale vântului şi ploi care pot cumula peste 25 litri/metru pătrat pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, în special zona costieră şi bazinul vestic al Mării Negre. Potrivit ANM, s-au semnalat şi se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de 15-20 m/s (55 - 75 km/h), iar în zona de larg a Mării Negre, izolat, peste 20 m/s (90 km/h). Pentru bazinul vestic al Mării Negre, gradul de agitaţie a acesteia va fi 5 - 6 în zona de coastă şi 6 - 7 în larg, cu valuri ale căror înălţimi pot atinge 4 - 6 m la coastă şi 6 - 8 m în larg. Meteorologii au prelungit, luni, cu două zile avertizarea emisă în 14 octombrie, menţionând că fenomenele referitoare la intensificări de vânt, ploi torenţiale, precum şi temperaturi scăzute vor fi valabile până miercuri dimineaţă. Porturile maritime Constanţa şi Midia au fost închise luni din cauza rafalelor puternice de vânt, care au atins peste 80 de kilometri pe oră. Cea mai scăzută temperatură din această toamnă, minus 12 grade Celsius, a fost înregistrată, ieri, în municipiul Topliţa.