Vremea va fi în ameliorare ca aspect, astăzi, în Dobrogea şi se va răci puțin față de ziua precedentă, însă, spun meterologii, temperaturile înregistrate sunt în limite normale pentru această perioadă. Potrivit Centrului Regional Meteorologic Dobrogea, cerul va fi temporar noros ziua, apoi se va degaja treptat. Pe arii relativ restrânse va mai ploua slab, iar precipitațiile vor fi şi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 grade Celsius, iar cele minime între 15 şi 19 grade Celsius. Mâine, vremea va fi, în general, frumoasă, cu cerul variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în Deltă, în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 29 grade Celsius, iar cele minime între 16 şi 21 grade Celsius. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.