Ploi torenţiale şi grindină în toată ţara

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ploi torenţiale şi grindină în toată ţara

Politică 23 Iunie 2006 / 00:00 1131 accesări

Cu toate că vara calendaristică şi-a făcut simţită prezenţa mai tîrziu decît în anii trecuţi, românii nu se pot bucura prea mult de vremea bună întrucît coşmarul ploilor loveşte, din nou, cea mai mare parte a ţării. Potrivit unei avertizări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) către 33 de prefecturi din ţară, pînă la sfîrşitul acestei săptămîni, în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat şi zonele montane vor cădea cantităţi însemnate de ploi. Fenomenul va fi însoţit de căderi de grindină, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vîntului, cantităţile de apă fiind cuprinse între 30 şi 50 de litri pe metrul pătrat. Meteorologii apreciază că în urma precipitaţiilor căzute în judeţele Arad, Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Iaşi, Timiş şi Vaslui, apa a căzut în cantităţi de 96 de litri pe metrul pătrat, cauzînd dispariţia a două persoane, în vreme ce altele au fost date dispărute. Deşi precipitaţiile au ucis cinci persoane, afectînd zeci de localităţi, peste 3.000 de locuinţe şi gospodării, plus 114 kilometri de drumuri comunale, aversele vor atinge punctul culminant astăzi, în centrul şi nord-vestul ţării. Potrivit reprezentanţilor ANM, numărul persoanelor evacuate din calea apelor a crescut la 626 de persoane, în vreme ce alte zeci de localităţi au rămas fără energie electrică.



12