Dacă nu ați apucat să mergeți la plajă, s-ar putea să mai aveți de așteptat, în cazul în care vreți să căpătați un bronz de invidiat. Vremii frumoase și însorite îi iau locul furtunile și norii, ne avertizează meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru întreaga țară începând de ieri seară și până mâine, la ora 9.00. Potrivit ANM, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 30...40 l/mp, se arată în informare. Spre exemplu, astăzi, în Dobrogea, vremea va fi uşor instabilă şi va intra într-un proces de răcorire. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi averse slabe, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla predominant slab, cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade Celsius, iar cele minime între 13 şi 17 grade C. Și mâine, dar și miercuri, 27 mai, vremea va fi instabilă. Pe arii restrânse vor fi averse slabe de ploaie, însoţite de descărcări electrice. Mâine, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 27 de grade C, iar cele minime între 14 şi 18 grade C. Miercuri, maximele se vor încadra între 21 și 27 grade C, iar minimele între13 și 17 grade C.