FAMILIE PE DRUMURI Ploile abundente de la începutul lui februarie aproape că au lăsat pe drumuri o familie din Cernavodă. Elena Ștefan, o pensionară de 83 de ani, și fiul ei Eugen (47 de ani) locuiesc într-o casă din chirpici, pe strada Nicolae Bălcescu. Locuința, construită în 1933, s-a deteriorat serios din cauza infiltrațiilor provocate de ploile abundente ce au căzut în 31 ianuarie și 1 februarie. Peretele unei camere s-a prăbușit, iar casa este atât de șubredă încât e de-a dreptul periculos pentru oameni să locuiască acolo. Autoritățile locale au încercat să îi ajute, dar singurul lucru pe care au putut să îl facă a fost să asigure susținerea provizorie a acoperișului pentru ca cei doi să nu rămână sub cerul liber. „Prin firma de gospodărire comunală a Primăriei, am încercat să consolidăm ce a mai rămas din perete și să sprijinim acoperișul în așa fel încât să nu cadă casa de tot”, a spus primarul orașului Cernavodă, Gheorghe Hânsă. Mai grav este că măsurile luate de Primărie nu sunt nici pe departe de drum lung, iar cei doi riscă să rămână literalmente pe drumuri. „Nu avem rude apropiate, iar vecinii nu au posibilitatea să ne găzduiască. Chiar nu avem unde să ne ducem”, a spus Eugen Ștefan. Autoritățile locale din Cernavodă promit că vor încerca să ajute familia să se mute în altă parte. „Sperăm să găsim sponsori care să ne sprijine să le asigurăm celor doi o casă nouă”, a precizat Hânsă.
CASĂ PRĂBUȘITĂ Cu aceeași problemă se confruntă și o familie din satul Făclia, comuna Saligny. Weekend-ul trecut a plouat torențial în zonă, iar din cauza umidității excesive, peretele unei locuințe s-a prăbușit. Celelalte ziduri ale casei din chirpici sunt și ele șubrede și pot cădea în orice moment. Administrația comunei Saligny a luat măsura de a muta familia într-o altă casă din sat, care nu se află în niciun fel de pericol. „Îi mutăm într-una dintre casele părăsite din deal. Sunt mai multe clădiri în care au locuit bătrâni, dar de care acum nu se mai îngrijește nimeni. Cu acordul moștenitorilor, i-am mutat pe oameni acolo”, a spus primarul comunei Saligny, Ion Beiu. Alte 70 de case din Făclia au fost inundate. Primarul Ion Beiu a explicat că se confruntă cu asemenea probleme la fiecare ploaie mai însemnată, din cauza nivelului crescut de apă din Canalul Dunăre - Marea Neagră, pe malul căruia se află satul. „În perioada comunismului, în sat a fost amenajată o stație de desecare, ce are rolul de a menține constant nivelul apei în canal. Din momentul în care funcționarea stației nu a mai fost subvenționată de la stat, apa nu a mai fost pompată în canal. Când plouă torențial, noi trebuie să plătim pentru a pompa apa în canal, dar nu ne permitem să facem asta mereu. În această perioadă am dat 10.000 de lei pentru desecare”, a explicat Beiu. Probleme din cauza ploii au fost și la Seimeni, unde au fost inundate 350 de hectare de teren agricol și aproape 100 de hectare de pășune.