Șefa PMP, Elena Udrea, și-a creat imaginea unui tip de politician bun la toate. Dacă ar fi să facem un sondaj de opinie în care să întrebăm oamenii la ce cred ei că se pricepe Udrea, am primi cu siguranță răspunsuri cu conotații nu tocmai ortodoxe. Dar ea a și croșetat, a făcut sarmale în bluziță cu paiete, a sărit cu parașuta, a divorțat, s-a apucat de agricultură, a făcut fitness în parc, a cântat (penibil, dar...), a cumpărat salam cu ardei și a mâncat mici la o terasă, și-a făcut breton a la EBA, a îmbrățișat o țigancă și s-a lansat într-o campanie electorală doar pentru că are anumite calități morale, după cum spunea Traian Băsescu, adică Mercedes, poșete scumpe, rochii de catalog etc. Pe de altă parte, șefa PMP face mare caz de statutul ei de "mic agricultor", având în proprietate aproximativ 40 de hectare de teren agricol. Întrebată despre suprafața pe care o lucrează și ce cultivă, Udrea a spus că a semănat până acum grâu, orz și rapiță, dar "nu s-a apucat încă să învețe foarte bine agricultura"(!?). Udrea a confirmat, totodată, ceea ce bănuia o țară întreagă: "Pe firma mea de agricultură am lucrat în arendă și terenul Ioanei Băsescu, în afară de terenurile mele, cele 43 de hectare. Dar este veche de când am cultivat, nu de acum". Nici nu se putea altfel. Toate astea ne duc cu gândul că, de fapt și de drept, după ce a croșetat prin meandrele concretului, Elena Udrea s-a hotărât să candideze la... personajul monden principal al României. Nu credem că își imaginează că cele șase procente câștigate de PMP la euroalegeri se pot multiplica de 10 ori ca să câștige. Ar fi prea caraghios.