27 Noiembrie 2024, 18:23
Producţia industrială a crescut cu 0,5%, în martie, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 5,6, respectiv 1,7%, iar industria prelucrătoare a scăzut cu 0,5%. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria energetică (4,6%), în cea a bunurilor de folosinţă îndelungată (4,2%) şi în segmentul bunurilor de uz curent (3,4%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 7,2%. Faţă de februarie 2012, producţia industrială a crescut cu 0,7%, în martie, pe fondul avansului din industriile extractivă (6,6%) şi prelucrătoare (1,4%).