PMP revine sub culorile PDL?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sigla și titulatura PDL nu au fost revendicate de nimeni

PMP revine sub culorile PDL?

Politică 24 Aprilie 2015 / 00:00 866 accesări

De când PDL a fost înghițit de PNL, titulatura și sigla fostului partid al lui Traian Băsescu au rămas nerevendicate. În urma fuziunii prin contopire a celor două formațiuni, Tribunalul București a radiat Partidul Democrat Liberal din registrul partidelor politice, conform Sentinţei Civile nr. 1127 / 06.10.2014. Un an și jumătate mai târziu, asta le-a dat idei membrilor PMP - partid desprins din PDL cu girul lui Traian Băsescu, cu scopul de a-i face o formațiune politică Elenei Udrea, care pierduse alegerile interne pedeliste în fața lui Vasile Blaga. Acum, un curent puternic din PMP dorește revenirea sub vechiul stindard politic. Surse din Partidul Mișcarea Populară au declarat ieri, pentru stiripesurse.ro, că PMP a rezervat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) atât sigla fostului PDL, cât și numele partidului. Totul poate fi pus pe seama manevrelor fostului președinte, care ba spune că nu susține PMP și nu se înscrie în acest partid, ba acționează tocmai pentru a ajutora formațiunea, ba se disociază public de Elena Udrea, ba o sprijină necondiționat.

De cealaltă parte, "ultimul stăpân al cheilor PDL", Vasile Blaga, susține că nu va fi atât de simplu ca PMP să intre în posesia simbolurilor democrat liberale. Ex-președintele PDL, actual co-președinte PNL, spune că există un precedent juridic în acest sens. După ce PD a devenit PDL, Viorel Rînghilescu a revendicat numele Partidului Democrat, însă democrat liberalii au câştigat în instanţă. "Conform Legii partidelor politice, articolul 54, alineatul 1, PNL-ul de azi e proprietar al tuturor însemnelor şi denumirilor avute din 1990 până azi de fostul PNL şi fostul PDL", a declarat Vasile Blaga. Cu precedent sau fără, singura certitudine este că vechii pedeliști, fie ei în PMP sau PNL, își ascut iar săbiile pentru fratricid.

Taguri articol


12