PNȚCD nu susține niciun candidat în turul al doilea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNȚCD nu susține niciun candidat în turul al doilea

Politică 11 Noiembrie 2014 / 10:56 214 accesări

Comitetul Național de Conducere al Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat a hotărât să nu îl susțină pe niciunul dintre candidații la Președinție intrați în turul doi, Victor Ponta și Klaus Iohannis. Totodată, conducerea PNȚCD își îndeamnă membrii și simpatizanții să anuleze buletinul de vot, scriind pe acesta "Refuz!" sau "Monarhie Constituțională!", se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu. "Faptul că PSD s-a așezat în afara jocului democratic, refuzând să-și asume trecutul și să se modernizeze, în acord cu nevoile statului, a adus mari prejudicii dezvoltării democratice a României. Astfel încât, PNȚCD nu poate acorda votul său niciunui candidat la președinția României din partea PSD", susține Pavelescu. De asemenea, președintele PNȚCD consideră că reprezentantul ACL în turul al doilea al prezidențialelor, Klaus Iohannis, "este un candidat șantajabil, care nu poate reprezenta interesele României în lumea democratică" și care "este incompatibil în mod flagrant cu suprema magistratură în stat, președinția României".

Taguri articol


12