23 Noiembrie 2024, 16:27
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, a anunţat că liberalii o vor avea pe Dorina Şerbănescu drept candidat la postul de primar al comunei Adamclisi, rămas liber după decesul lui Emilian Burcea. Dorina Şerbănescu este de profesie inginer agronom şi a activat, până în prezent, ca profesor. Contracandidaţii Dorinei Şerbănescu sunt Marieta Burcea (PSD) şi Anton Burcea (PDL). Conform calendarului electoral, organizarea alegerilor parţiale la Adamclisi va avea loc pe 30 mai. (T.I.)