PNL acordă Guvernului o săptămână să declanșeze alegerile parțiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL acordă Guvernului o săptămână să declanșeze alegerile parțiale

Politică 23 Ianuarie 2015 / 22:25 220 accesări

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, după reuniunea conducerii partidului de la Iași, că liberalii au adoptat o rezoluție prin care acordă Guvernului Ponta termen de o săptămână pentru a declanșa alegerile parțiale, în caz contrar există posibilitatea unor acțiuni în justiție. Liderul PNL a afirmat că sunt, în prezent, 26 de mandate de primari vacante, șase mandate de parlamentari, trei mandate de președinți de consiliu județean și două consilii locale care au fost dizolvate, iar Guvernul nu a declanșat procedurile pentru alegeri parțiale. Gorghiu a menționat că Guvernul a depășit termenul legal de 90 de zile în care era obligat să organizeze alegerile parțiale. Ea a menționat că apelul PNL, făcut prin intermediul rezoluției adoptate de conducerea PNL, este acela de a se organiza ”în regim de urgență” alegeri parțiale ”în absolut toate circumscripțiile care au depășit termenul legal de 90 de zile, după vacantarea funcțiilor publice alese”. ”PNL își rezervă dreptul de a acționa Guvernul în justiție dacă această cerință va rămâne fără un răspuns adecvat, răspunsul adecvat fiind acela de a intra în legalitate și de a organiza alegerile parțiale. Îi acordăm Guvernului României un termen de o săptămână pentru a elabora legislația despre care vorbim”, a mai declarat Gorghiu, precizând că face un apel inclusiv la societatea civilă pentru a susține solicitarea PNL.

Taguri articol


12