PNL, chemat în instanță de PSD? Liberalii, acuzați că au furat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL, chemat în instanță de PSD? Liberalii, acuzați că au furat!

Politică 28 Octombrie 2016 / 15:53 481 accesări

Duelul între PNL și PSD se poate muta în instanță. Asta deoarece președintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat PNL că a furat sloganul electoral al social democraților. „Sloganul campaniei este „Îndrăznește să crezi în România“. Este un slogan înregistrat la OSIM, pentru că așa se fac lucrurile, furat de niște hoți, or să plătească pentru asta. Cei care fură teoretic trebuie să plătească, chiar dacă nu plătesc într-o perioadă când îi protejează unul care se ocupă de paznici, la un moment dat or să plătească pentru că astea nu se șterg“, a declarat Dragnea, citat de agerpres.ro. El a adăugat că ceea ce i-a durut mai mult pe social democrați a fost „folosirea imaginii unui copil de către liberali fără acordul părinților, fără acordul lui și fără să respecte drepturile de proprietate intelectuală a companiei care a făcut acel clip“. „Asta deja este infracțiune... Acești oameni nu înțeleg că ei nu au dreptul să folosească imaginea unor români pentru campanii mizere. Din partea PNL este un furt intelectual, nu este un slogan. Sloganul nostru, ăsta este și crezul nostru - „Îndrăznește să crezi în România“, pentru că noi chiar credem și vrem ca din ce în ce mai mulți români să creadă în țara lor. (...) Este firesc că luăm în calcul serios, ca și partid, să acționăm în judecată și fie sesizate și instituțiile statului, care sigur că n-or să reacționeze, pentru că vor fi ocupate cu alte teme pe care le dă omul ăsta cu paznici, pentru că el știa când vin niște dosare în Parlament“, a afirmat președintele PSD.

Taguri articol


12