PNL, dispus să colaboreze cu PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL, dispus să colaboreze cu PSD

Eveniment 11 Februarie 2010 / 00:00 499 accesări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că este normală o colaborare parlamentară cu PSD, după ce preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a afirmat, în programul său politic pentru candidatura la şefia partidului, că o „formulă ne-ideologică” de colaborare a partidelor din opoziţie, respectiv PSD/PC şi PNL, într-o variantă „confederativă”, cu mecanisme de dialog şi de coordonare parlamentară, ar fi utilă în acest moment. Antonescu s-a declarat de acord cu această propunere, precizând însă că nu există motive pentru a instituţionaliza o astfel de colaborare. „Eu sunt de acord când este vorba despre apărarea statului de drept, apărarea proceselor democratice sau despre apărarea tuturor lucrurilor care sunt puse în pericol de Traian Băsescu şi haita sa, şi noi, şi PSD, şi PC, şi, sper eu, nu numai forţe politice şi parlamentare, e normal să acţionăm coerent, şi sunt absolut de acord cu ideea asta”, a declarat Crin Antonescu. El a precizat că PNL şi PSD sunt „partide cu orizonturi şi cu soluţii diferite”, iar colaborarea parlamentară se întâmplă în mod natural şi în mod clar. Liderul PNL a explicat că aceste colaborări au avut loc în mai multe situaţii, uneori când PNL era la putere şi PSD în opoziţie, uneori când era PSD la putere şi PNL în opoziţie, în cursul anului trecut. Pe de altă parte, prim-vicepreşdintele PNL Ludovic Orban a declarat că liberalii vor susţine colaborarea cu PSD numai plecând de la valorile, principiile şi convingerile liberale, dacă există un interes general, însă fără ca această colaborare să fie instituţionalizată în vreun fel. El a subliniat că obiectivul liberalilor este acela de a impune proiectele susţinute de PNL ca reprezentant al alegătorilor şi proiecte care rezolvă probleme generale ale societăţii româneşti.



12