PNL îi cere lui Boc demiterea lui Şeitan!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL îi cere lui Boc demiterea lui Şeitan!

Social 27 August 2010 / 00:00 368 accesări

PNL îi cere premierului Emil Boc demiterea ministrului Muncii, Mihail Şeitan pentru \"dispreţul arătat faţă de oamenii care aduc plusvaloare în România şi faţă de legile statului român\". \"PNL califică drept iresponsabile declaraţiile ministrului Muncii cu privire la modul de aplicare a noilor reglementări privind plata contribuţiilor sociale de către persoanele care realizează venituri din activităţi independente\", adaugă purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu. Menţionând că ministrul Şeitan afirmă cu seninătate că penalităţile de întârziere pentru neplata la timp a acestor contribuţii se vor aplica \"după bunul plac al guvernanţilor\", Mihai Voicu susţine că, \"prin aceste afirmaţii care îndeamnă la nerespectarea legii, ministrul devine complice la un proces de evaziune fiscală\". \"PNL consideră că aceste reglementări reprezintă o culme a incompetenţei guvernării Băsescu-Udrea-Boc în materie de politici economice şi fiscale. Ca apărător al celor peste 600.000 de persoane cu profesii liberale din România, PNL apreciază ca inadmisibil faptul că un contribuabil este obligat plătească contribuţiile către stat de două ori, în situaţia în care acesta prestează activităţi şi ca angajat cu carte de muncă şi cu contract de drepturi de autor\", se mai arată în comunicat. PNL mai precizează că va lupta cu toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru apărarea intereselor românilor care practică profesii liberale şi care \"sunt loviţi de haosul generat de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc\".



12