PNL pierde președinți de organizații locale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Demisii

PNL pierde președinți de organizații locale

Politică 22 August 2014 / 00:00 547 accesări

Alianța ACL nu este pe placul multor liberali, iar acest lucru se vede în numărul-record de demisii din Parlament din ultima perioadă. Aproximativ 30 de parlamentari au demisionat din PNL după fuziunea cu PDL și se pare că nici în teritoriu lucrurile nu merg prea bine, întrucât mulți dintre președinții filialelor din România au decis să părăsească partidul. Printre aceștia se află șeful organizației Neamț a PNL, Dorinel Ursărescu. „A fost decizia mea să demisionez, după ce am vorbit cu mai mulți colegi din PNL. Ce pot să constat este că am foarte mulți prieteni în PNL. Și absolut toți sunt revoltați de cum am fost tratați atât eu, cât și filiala”, a declarat deputatul liberal. El a mai spus că nu este exclus să se alăture Partidului Liberal Reformator (PLR). „Eu împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu suntem prieteni foarte vechi, iar amiciția se bazează pe respect. Legat de o eventuală trecere la PLR, precizez că, deocamdată, nu am luat o decizie, dar este o sugestie pe care foarte mulți colegi mi-au făcut-o deja”, a spus Ursărescu.

Taguri articol


12