Preşedintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la finalul şedinţei de ieri a Biroului Permanent Central al formaţiunii, că va propune colegilor din coaliţia guvernamentală elaborarea unei ordonanţe de urgenţă privind Legea de organizarea şi funcţionare a Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), în sensul eliminării sintagmei "poliţie politică". „De asemenea, voi propune colegilor noştri din Alianţă să accepte ca toţi cei care au dosar la Securitate să şi-l facă public, în aşa fel încît să dăm un exemplu clar în legătură cu această problemă”, a completat Tăriceanu. Liberalul Bogdan Olteanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, a explicat că „Ordonanţa va avea în vedere publicarea angajamentelor şi notelor acelor persoane care au avut angajament, dar despre care CNSAS a decis că nu au făcut poliţie politică”. El a adăugat că liberalii au decis să propună „la nivelul Alianţei şi coaliţiei ca toate dosarele demnitarilor care au colaborat cu Securitatea să fie făcute publice”. Totodată, Olteanu a spus că, prin această ordonanţă, votul în CNSAS nu va fi eliminat: „Deci, Colegiul se va pronunţa dacă o persoană a colaborat sau nu a colaborat cu Securitatea”. Potrivit lui Tăriceanu, PNL mai propune şi scoaterea de la Arhivele statului a tuturor documentelor referitoare la fostul Partid Comunist, deci „desecretizarea acestor documente care ar putea să pună lumină în multe chestiuni”. Liderul PD Emil Boc a declarat, după anunţul făcut de Tăriceanu, că democraţii “nu au niciun fel de problemă” cu propunerea PNL privind modificarea legii CNSAS.