PNL reclamă racolarea practicată chiar de liberali

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lupul moralist

PNL reclamă racolarea practicată chiar de liberali

Politică 01 Martie 2014 / 00:00 598 accesări

Dacă nu era suficient de mult scandal pe scena politică, a mai apărut o intrigă în această telenovelă lansată pe „piaţă“. Mai nou, PNL reclamă PSD că ar fi dat filialelor judeţene sarcina de partid de a racola parlamentari liberali. S-au făcut speculaţii, s-au interpretat declaraţii şi până la urmă s-a aruncat cu săgeţi otrăvite. Unii au spus că USD nu ar avea cum să întrunească acel procent de 60% de care vorbea Liviu Dragnea fără a se face racolări, alţii că unii lideri ai PSD ar fi recunoscut în faţa celor liberali că s-a trasat această linie. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a respins, vineri, aceste acuzaţii ale liberalilor, el exprimându-şi regretul faţă de modul în care membrii PNL au început să îşi atace foştii colegi de guvernare. „Mi se pare degradant acest mod de raportare la PSD, în condiţiile în care noi ne-am respectat întotdeauna angajamentele faţă de parteneri“, a declarat Ivan. Totodată, el cere PNL să îşi rezolve problemele interne fără să implice PSD, arătând că nu este vina PSD dacă nu toţi liberalii văd cu ochi buni ruperea USL. Tot vineri însă, am aflat cu stupoare că preşedintele liberal, Crin Antonescu, i-a invitat la discuţii pe unii senatori ai PC, în încercarea de a-i convinge să se alăture PNL. „PC a luat notă de comunicatul dat publicităţii de către PNL, în care se fac precizări referitoare la aşa-zise încercări de racolare a unor liberali de către PSD. Citind comunicatul, am constatat, culmea ironiei, că liderii PNL incriminează practici pe care ei înşişi le aplică, fără menajamente, în încercarea de a racola senatori conservatori“, se arată într-un comunicat al PC. Mai întrebăm, însă, o dată: în ce ţară trăim?

Taguri articol


12