PNL riscă să piardă sediul central

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În litigiu

PNL riscă să piardă sediul central

Politică 19 Martie 2013 / 00:00 547 accesări

PNL riscă să-şi piardă sediul central al partidului de pe bulevardul Aviatorilor nr. 86, deoarece acesta se află în litigiu, fiind revendicat în instanţă de foştii proprietari. De altfel, PNL a pierdut, anul trecut, o parte din curtea sediului central, care a fost, la rândul ei, revendicată de foştii proprietari. Lângă sediul liberalilor a fost construit deja un imobil. „Dacă justiţia va considera că sediul PNL trebuie retrocedat, evident că se pierde sediul din Aviatorilor” a spus secretarul general al PNL, Eduard Hellvig. Pentru că riscă să rămână fără sediul central, conducerea PNL intenţionează să solicite un nou sediu la RA-APPS. Hellvig a precizat că PNL plăteşte, lunar, o chirie către RA-APPS atât pentru sediul central din Aviatorilor, cât şi pentru cel al USL, situat pe b-dul Kiseleff nr. 57. „Dacă sediul din Aviatorilor este în litigiu, sediul din Kiseleff nu este contestat. E prematur să discutăm dacă vom cumpăra sediul din Kiseleff, pentru că nu ştim care ar fi suma exactă pentru clădire, dacă avem capacitatea financiară să-l achiziţionăm. Se va face o evaluare”, a precizat Hellvig. (T.I.)

Taguri articol


12