PNL şi PD împart mandatele vacante pe baza Protocolului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL şi PD împart mandatele vacante pe baza Protocolului

Politică 30 Noiembrie 2007 / 00:00 599 accesări

Echipele de negociere ale PNL şi PD ar putea împărţi, săptămîna viitoare, locurile vacante de parlamentar aparţinînd Alianţei DA, potrivit Protocolului încheiat între cele două formaţiuni, cu posibilitatea unor rocade în anumite judeţe. În prezent sînt şapte locuri ale Alianţei DA neocupate în Parlament: şase dintre acestea nu au putut fi ocupate în urma eşecului negocierilor anterioare dintre PNL şi PD, iar unul s-a vacantat recent, după ce un deputat democrat a fost numit judecător la Curtea Constituţională. La acestea se adaugă alte şapte posturi în Senat şi Camera Deputaţilor care se vor elibera în urma demisiei europarlamentarilor aleşi la euroalegeri. PD va trimite în Parlamentul European trei deputaţi şi un senator, PNL - doi deputaţi, iar PLD - un senator, intrat în Parlament pe listele Alianţei. Se pare, însă, că problema datoriei de campanie, pe care Alianţa o avea din anul 2004 către firma GMP, se va rezolva în instanţă, din cauza eşecului negocierilor dintre trezorierii PNL şi PD pe această temă. Directorul firmei GMP, Felix Tătaru, a confirmat că există \"inclusiv\" varianta acţionării în instanţă a Alianţei DA, pentru a recupera datoria de aproape 200.000 de euro.



12