PNL va ataca la CCR legea declasificării protocoalelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL va ataca la CCR legea declasificării protocoalelor

Politică 14 Noiembrie 2018 / 14:47 3372 accesări

PNL va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind declasificarea unor documente, a anunţat, miercuri, deputatul liberal Gabriel Andronache.

"Vă anunţ că PNL, prin grupul senatorial, va ataca la Curtea Constituţională această reglementare, pentru că, din păcate, pe procedură aţi greşit, aţi introdus o serie de amendamente sau cel puţin unul dintre amendamente este un amendament de conţinut care ar fi trebuit în mod evident discutat şi în prima Cameră şi, totodată, pentru că v-a fost teamă că nu aveţi numărul de voturi necesare i-aţi conferit legii un caracter ordinar, deşi, în mod evident, dacă vom analiza conţinutul reglementărilor vom vedea că se referă la modificarea sau completarea unor acte normative care au caracter organic", a declarat Andronache, în plenul Camerei Deputaţilor, conform agerpres.ro. Proiectul de lege care prevede declasificarea Hotărârii CSAT, care a stat la baza protocoalelor cu SRI, adoptat de Camera Deputaţilor. Deputatul PSD Mircea Drăghici a susţinut că prin aprobarea proiectului s-a procedat corect faţă de cetăţenii din România. "Suntem în ceea ce noi am pus în platforma electorală în 2016 atunci când am spus dreptate până la capăt şi astăzi este un pas important în acest sens. Legea va fi atacată la CCR nu am nicio îndoială, deşi sunt şi amendamente depuse de USR pe care le-am acceptat, amendamente depuse de PMP pe care le-am acceptat. Eu vă dau o veste proastă celor care o veţi ataca şi vă spun că cine învesteşte şi dezînvesteşte. Ceea ce înseamnă că Parlamentul a învestit Guvernul pe procedurile de declasificare, tot Parlamentul este cel care îşi ia acest drept înapoi. Astăzi, Parlamentul a făcut ceea ce trebuia şi este în limitele constituţionale", a spus Drăghici. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind declasificarea unor documente, cu 174 de voturi "pentru", 92 "împotrivă" şi patru abţineri.

Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează Hotărârea CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.

Taguri articol


12