PNL va vota pentru trimiterea în judecată a lui Şereş şi Păcuraru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNL va vota pentru trimiterea în judecată a lui Şereş şi Păcuraru

Politică 22 August 2008 / 00:00 529 accesări

Reprezentanţii PNL susţin că vor vota pentru trimiterea în judecată a lui Codruţ Şereş şi Paul Păcuraru în cadrul sesiunii extraordinare a Senatului care va avea loc săptămîna viitoare. Vicepreşedintele PNL, senatorul de Constanţa Puiu Haşotti, a declarat, ieri, că Paul Păcuraru i-a transmis liderului PNL ca toţi parlamentarii partidului să voteze pentru trimiterea sa în judecată pentru a putea astfel să îşi dovedească nevinovăţia în instanţă. Haşotti a precizat că la fel vor vota senatorii PNL şi în cazul lui Codruţ Şereş. „Ca lider al grupului PNL din Senat voi supraveghea votul şi vă asigur că toţi vor vota pentru trimiterea în judecată a celor doi“, a precizat Haşotti. În altă ordine de idei, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat ieri, la Constanţa, că este exclusă din start o coaliţie cu PD-L după alegeri. Mai în glumă, mai în serios, Orban a afirmat că o posibilă variantă ar fi un Guvern format din PNL şi PSD, pentru ca apoi PD-L să scoată PSD de la guvernare, iar PNL să guverneze din nou singur România: „De data asta, nu mai facem Guvern cu PD-L, ci cu PSD. După aia convingem PD-L să scoată PSD de la guvernare şi continuăm să guvernăm România singuri, sau, mă rog, cu UDMR, pentru că România a mers bine“. Pe de altă parte, Haşotti a menţionat că „este imposibil din punct de vedere al moralei politice“ ca PNL să guverneze împreună cu PD-L, referitor la PSD afirmînd doar că „o alianţă PNL-PSD este incompatibilă din punct de vedere doctrinar, ideologic şi istoric“. „Dacă vreunul din PNL încerca să-şi imagineze că putem face guvernare cu PD-L, cu Stolojan premier, cred că i-a trecut. Timp de doi ani, PD-L s-a manifestat incalificabil şi a aruncat cele mai teribile invective şi acuzaţii nejustificate la adresa PNL. Pe de altă parte, marele om politic Emil Boc a spus în repetate rînduri, şi nu numai el, că nu discută cu PNL cît timp Tăriceanu este premier şi alţi cîţiva sînt pe lîngă el“, a adăugat Haşotti. În ceea ce priveşte declaraţia preşedintelui PSD Mircea Geoană, referitore la eliminarea imunităţii, liberalii susţin că sînt de acord cu un astfel de demers. „PNL consideră că imunitatea trebuie aplicată doar în privinţa declaraţiilor politice. În faţa legii, nimeni nu trebuie să fie mai presus de aceasta“, a afirmat Puiu Haşotti.

Taguri articol


12