PNŢCD = doi într-unul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNŢCD = doi într-unul

Politică 25 August 2008 / 00:00 460 accesări

Două reuniuni ale PNŢCD au avut loc, la acest sfîrşit de săptămînă, una la Sinaia, iar cealaltă la Bucureşti. Liderii PNŢCD care vor să-l schimbe pe actualul preşedinte al formaţiunii, Marian Miluţ, i-au convocat, ieri, pe ţărănişti, într-un Congres extraordinar pentru a alege un nou preşedinte şi un nou Birou Naţional de Conducere, dar şi pentru a decide direcţia pe care o va adopta partidul la alegerile din toamnă. Preşedintele de onoare al PNŢCD, Ion Diaconescu, şi-a exprimat convingerea, în debutul lucrărilor Congresului extraordinar al PNŢCD, că formaţiunea sa va renaşte şi va ocupa pe scena politică românească locul pe care îl merită, redevenind aşa cum era în timpul tinereţii sale. Înainte de deschiderea congresului, membrii Comitetului Naţional de conducere au votat, în unanimitate de voturi, şase hotărîri, potrivit cărora CNC aprobă şi îşi însuşeşte activitatea Comisiei de organizare a congresului, ia act şi şi însuşeşte hotărîrile Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj cu privire la anularea sancţiunilor date abuziv şi cere tuturor membrilor partidului să le respecte şi să le pună în aplicare necondiţionat. Preşedintele CNC al PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, a declarat, în discursul său, că niciunul din obiectivele propuse de liderul Marian Miluţ nu au fost îndeplinite, a criticat neparticiparea partidului la alegerile generale şi a invocat necesitatea unei noi conduceri. El a subliniat că numărul votanţilor PNŢCD, în 2008, s-a redus cu jumătate, faţă de cel al votanţilor din 2004 şi că doar cinci membri ai BNC dintre cei aleşi la Congresul din 2007 mai sînt activi. El a menţionat că, în 2007, noul preşedinte trebuia să se gîndească la deschiderea în continuare a PNŢCD către dialog şi spre includerea în partid a tuturor acelora care împărtăşesc valorile creştin–democrate. Pe de altă parte, liderul PNŢCD a criticat indirect pactul PNŢ-PNŢCD privind participarea la alegerile generale, parafat deja de cele două fomaţiuni, menţionînd că, prin neparticiparea la alegeri, PNŢCD şi-ar pierde statutul de membru PPE sau ar putea pieri. Ciuhandu a mai spus că reuniunea lui Miluţ de la Sinaia „este o încercare nefericită care adînceşte fisura existentă deja şi exacerbează starea conflictuală din partid”, menţionînd că actualul BNC este incapabil să gestioneze această situaţie. La finalul prezentării raportului său, privind activitatea partidului şi a actualei conduceri, secretarul general al formaţiunii, Adrian Ghiţă, a citit raportul pe care ar fi trebuit să-l prezinte preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ. Rapoartele lui Ciuhandu şi cel prezenat de secretarul general au fost votate de congres cu o singură abţinere. În cadrul lucrărilor, Radu Sîrbu a fost ales, ieri, preşedinte al acestui partid, cu 369 voturi “pentru”, trei “împotrivă” şi două voturi anulate. El a fost unicul candidat la această funcţie. Sîrbu le-a promis ţărăniştilor reuniţi în Congres extraordinar că împreună cu echipa pe care o propune va reuşi să scoată PNŢCD din criza identitară în care se află şi va reuşi să ridice nivelul scorurilor electorale obţinute de PNŢCD, începînd cu europarlamentarele. Ţărănistul a subliniat că fractura din PNŢCD este provocată de actualul preşedinte Marian Miluţ şi de către prim-vicepreşedintele formaţiunii, Aurelian Pavelescu.

De cealaltă parte, cei 51 de membri ai Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD care au participat la şedinţa de la Sinaia, condusă de preşedintele partidului, Marian Miluţ, au adoptat o rezoluţie prin care declară nestatutar şi nelegal congresul convocat la Bucureşti de liderii partidului care îl contestă pe Miluţ. Preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ, a declarat că acest for a decis, în unanimitate, aprobarea protocolului cu PNL şi destituirea lui Gheorghe Ciuhandu din funcţia de preşedinte al acestui for şi excluderea din partid a lui Radu Sîrbu şi Alin Popa, organizatorii Congresului Extraordinar de la Bucureşti. Potrivit deciziei CNC, locul lui Ciuhandu va fi luat de vicepreşedintele partidului, Marius Popovici, fost preşedinte al Organizaţiei Timiş.

Taguri articol


12