PNŢCD exclude o fuziune cu PD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PNŢCD exclude o fuziune cu PD

Politică 27 Noiembrie 2006 / 00:00 483 accesări

Preşedintele organizaţiei judeţene PNŢCD Constanţa, Liviu Scarlat, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că în cadrul întrunirii regionale a partidului, de la Buzău, din această lună, s-a pus problema susţinerii platformei liberale iniţiate de foştii lideri PNL Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, în sensul formării unui pol creştin democrat. El a spus că poziţia PNŢCD Constanţa în acest sens a fost de negociere directă cu PD, şi nu prin PNL. “Se ştie că platforma lui Stolojan este agreată de Băsescu. Nu are rost să discutăm prin intermediari. Mai mult, noi credem că platforma aceasta este puţin cam dubioasă“, a declarat Scarlat. Vicepreşedintele PNŢCD Constanţa, Lucica Roşu, a spus, la rîndul ei, că această grupare îi aminteşte de grupul disident de la Braşov, care s-a desprins din PNŢCD în perioada 1996 – 2000 şi care nu a făcut altceva decît să destrame PNŢCD. Ea a adăugat că nu priveşte cu ochi buni această grupare şi nici platforma pe care o promovează. “Gruparea lui Stolojan este identică ca o picătură cu cea a lui Radu Vasile“, a declarat Lucica Roşu. Scarlat a mai spus că pentru a se evita repetarea experienţelor pe care le-a avut cu PD, PNŢCD nu vrea să pună acum problema unei fuziuni. “Din această cauză vrem să facem o eventuală alianţă electorală cu PD, în care să ne păstrăm identitatea ca partid, să putem să ne retragem dacă este cazul“, a mai spus Scarlat. În ceea ce priveşte congresul naţional al partidului, care va avea loc pe 20 ianuarie, organizaţia Constanţa va susţine, potrivit secretarului general judeţean, Tudorel Chesoi, candidatura actualului lider, Gheorghe Ciuhandu. La rîndul său, liderul organizaţiei municipale Constanţa a PNŢCD, Andrei Gheorghe, a declarat că salută acţiunea sindicaliştilor din învăţămînt, dar că ar trebui să se pună un accent mai mare pe calitatea învăţămîntului. “E drept că profesorii sînt plătiţi prost, dar prestaţia lor e pe măsura plăţii. Nu mai există cadre didactice care să fie bine pregătite şi care să urce în ierarhia profesională datorită meritelor lor. Criteriile sînt acum cu totul altele. Elevii foarte buni nu mai vin să predea, pentru că salariile sînt mizere şi preferă să se reorienteze decît să lucreze în învăţămînt“, a declarat Andrei Gheorghe. El a mai spus, de asemenea, că o mare parte din vină pentru faptul că nu se mai face învăţămînt de calitate în România, o poartă cei din minister. “Incompetenţa vine din partea ministerului. Acolo sînt numai incompetenţi, care nu fac decît să distrugă învăţămăntul“, a mai spus Gheorghe.

Taguri articol


12