În timp ce PNŢ-CD, precum “Titanicul”, lovit de o balustradă, se duce încet, dar sigur, la fund, nu contează la fundul cui, Radu Sîrbu şi Marian Miluţ se ceartă, precum chiorii, pentru şefia partidului! Scena se înscrie cu succes în comicul de situaţie al politichiei noastre şi ne aminteşte de savuroasele gaguri ale celebrului cuplu de comici vestiţi ai ecranului Stan şi Bran. Sigur, ca să păstrăm proporţiile reale ale comicăriilor la care asistăm, nici PNŢ-CD nu e chiar vasul “Titanic”, pentru că din el a mai rămas o biată plută! Ei bine, pe această plută, aflată şi ea în derivă, că se poartă, Sîrbu şi Miluţ se caftesc de zor pentru o miză de nimic! Şefia unui partid intrat la apă şi cu pupa în sus. De cîte ori se încaieră cei doi, pe fundal, ca în filmul “Pe aripile vîntului”, se văd ultimile cîrduri de activişti, care, echipaţi corespunzător cu veste de salvare, părăsesc spăşiţi pluta. Partidul a intrat serios la apă şi dumnealor se piaptănă sau, în cazul domnului Miluţ, mimează. Cînd nu se piaptănă, evident, din considerente pur tehnice, cum ar fi, de pildă, un pieptăn fără dinţi, se bălăcăresc ca la uşa cortului. Folosită eficient, foaia de cort ar putea transforma pluta într-o ambarcaţiune cu vele, ca să ajungă măcar pînă în primul port. După ce a stat ani de zile la gura tunelului, pîndind momentul cînd apare luminiţa, după cum promisese Convenţia Democrată, PNŢ-CD a ajuns motiv de rîcă între Radu Sîrbu şi Marian Miluţ, doi domni care rîvnesc la şefia unei formaţiuni politice fără subiect şi predicat. Dar, cum se întîmplă deseori la noi, chelului tichie cu mărgăritar îi trebuie! PNŢ-CD seamănă, în ultima vreme, tot mai mult cu un ponei pe care se tot străduie să-l încalece diverşi indivizi. Cînd zic că au urcat pe şa, gata să strige triumfători “hopa”, sînt azvîrliţi la pămînt de diverşi rivali. În loc să încerce să reanimeze partidul, chiar şi prin respiraţie gură la gură, pretinşii lideri, pentru că fiecare se crede mai şef decît celălalt, tîrăsc PNŢ-CD în tot felul de scandaluri şi intrigi de doi lei, pentru că, în fapt, asta este valoarea lui în prezent! Nebăgaţi în seamă de “fruncea” politichiei, ţărăniştii au încercat, în aşteptarea unor vremuri mai bune, să facă pluta corespunzător. Degeaba, pentru că Miluţ şi Sîrbu, trăgîndu-se reciproc de urechi pe tema “Eu sînt şeful!”, au băgat şi mai mult partidul la apă. În aceste condiţii, era firesc ca toţi ceilalţi de pe plută să se calce în picioare, unii agăţîndu-se de picioarele lui Miluţ, cum face Tudorel Chesoi, alţii mergînd pe mîna lui Sîrbu. Cu alte cuvinte, partidul continuă să staţioneze la răscrucea păguboasă dintre “hăis” şi “cea”. Degeaba încearcă să le dea o mînă de ajutor liberalii! Ei le-au întins o mînă şi ţărăniştii au apucat-o cu patru! Practic, pentru că sînt mai mulţi şefi decît simpli activişti cu cotizaţia la zi, nu ai cu cine să vorbeşti şi să te înţelegi în PNŢ-CD! Fiecare cu congresul lui! Fiecare cu doctrina sa personală şi cu ambiţia de a poza în mare lider la o căruţă cu cai! Cînd doi se ceartă, se alege praful de tot şi de toate! Dacă nu-i doare sau, mă rog, îi doare de ale lor, nu văd de ce liberalii lui Tăriceanu s-ar lega la cap! Au ei şi aşa destule probleme de rezolvat pînă la alegerile parlamentare din toamna acestui an! Ceea ce se întîmplă în PNŢ-CD e de rîsul curcilor! E de-a dreptul stupid să te baţi pentru ceva ce nu există! Zelul cu care unii se agaţă de putere dăunează grav stabilităţii şi existenţei unui partid. Nu numai în PNŢ-CD, ci şi în PRM, ca să dăm un alt exemplu. Ambiţia lui Vadim Tudor de a rămîne lider pe vecie nu va rămîne nesancţionată. E semn rău că, într-un an atît de important, PRM a pierdut foarte mulţi parlamentari şi oameni de valoare, care, după cum ştim cu toţii, şi-au luat realmente lumea în cap. Chiar dacă Vadim bravează, persiflînd acest exod al peremiştilor către alte partide, în special PC, criza din PRM este evidentă. Drept dovadă, tribunul a lăsat-o mai moale cu morala peremistă, fiind gata să-i reprimească la pieptul său pe cîţiva Brutuşi şi fii rătăcitori. După ce au fost catalogaţi de Vadim în fel şi chip, respectivii au toate şansele de a reveni în PRM. Nu este o notă bună nici pentru domnii în cauză, care se întorc cu coada între picioare pentru simplul motiv că nu au fost primiţi de formaţiunile politice pe care le-au curtat! Dintre fiii rătăcitori de la Constanţa, sînt sigur că Vadim ar fi mai fericit cu Gelil decît cu Comănici. PRM şi Vadim au depăşit momentul de apogeu cînd alegeau şi dictau. Acum, ca să treacă pragul electoral, se mulţumesc cu ce pică. Se anunţă un viitor sumbru, chiar dacă peremiştii mizează pe sprijinul frăţesc al celor din PD-L, rămaşi şi dumnealor de căruţă.