Pocăitul politic şi-a însuşit integral cultura telenovelelor de zi cu zi. Ca să fie multilateral pregătit, nu scapă niciun episod. În prag de campanie electorală, studiază fiecare caz în parte şi fiecare gest al actorilor. S-a prins că telenovelele au succes la public. În contrast cu realitatea din altă parte, la noi, victimele de orice fel sînt compătimite. Pocăitul politic visează să fie săltat cu mascaţi din curtea casei sale. Sigur, de faţadă şi de electoriadă. La prînz, cînd serveşte supa, să fie din nou în palatul lui. În beneficiul său electoral, cîteva secvenţe de acest gen contează. Mai ales acum, în pragul verii, cînd resimte pe deplin pierderea de popularitate. Chiar dacă s-a înconjurat de o sumedenie de consilieri, opera lui de căpătîi o reprezintă tot telenovelele. Urmărind episod cu episod, a deprins toate tehnicile lacrimogene. Îţi provoacă plînsul din orice! Studiind mimica actorilor, a realizat unde este extrem de sensibil electoratul nostru. Cu toate că nu are Conservatorul la bază, nicio legătură cu partidul care sună la fel, a găsit repede coarda sensibilă. Ca să nu generăm vreo confuzie, noţiunea de coardă se opreşte la extremitatea viţei de vie. Ca să fie cît mai convingător în toate demersurile sale politice, pocăitul dramatizează fiecare gest al său. Exploatînd coarda de care vorbeam, pozează în victimă. La nevoie, umblă îmbrăcat în zdrenţe. Se plînge că nu are ce mînca. Pentru a ne convinge pe deplin, flutură în faţa opiniei publice cartelele de altădată pentru zahăr şi ulei. Pocăitul politic s-a schimbat fundamental. Cînd vorbim de schimbare, nu aducem în discuţie năravul. Face pe familistul. Ori de cîte ori se iveşte ocazia, chiar provocată de propagandiştii lui, se laudă cu rezultatele obţinute în anii cînd se punea un accent deosebit pe întrecerea socialistă pe ramură. În cazul lui, pe ramura de măslin. Se prezintă peste tot cu cartea sa de muncă. Pocăitul politic interpretează, în funcţie de cerinţele electorale actuale, orice rol din “Mizerabilii”. E un băiat necăjit, iubitor de oameni şi de animale la un loc. În această perioadă de adînci prefaceri electorale, pocăitul politic umblă tot timpul cu cenuşă în buzunare. Pentru că ne aflăm într-o perioadă de criză, nu o mai aruncă în direcţia celor patru zări consacrate. Îşi toarnă cenuşa în cap. Ca o schimbare de mentalitate, în mod raţional, în doze mici. Ca pe liniuţe. În vremuri de răstrişte şi jale, a raţionalizat consumul personal de cenuşă bună de pus în cap. Cînd vine vorba de economii, el este primul. Face economii la fiţe şi giumbuşlucuri politice. Constat că pocăitul nu mai este atît de vorbăreţ ca altădată… Ce s-o fi întîmplat cu el? Pocăitul politic este mai pocăit decît toţi pocăiţii de pe mapamond. În mişcări şi reacţii, seamănă foarte mult cu pisica blîndă care zgîrie rău. Din acest punct de vedere, e bine să nu-l luaţi în braţe. Nici nu ştiţi cînd se obrăzniceşte la loc şi vă zgîrie pe faţă! Nu trebuie să aveţi prea multă încredere în gesturile de tandreţe ale pocăitului politic. Ăsta te lasă cînd îţi este lumea mai dragă!