Pod virtual peste patrimoniul româno-bulgar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect transfrontalier finalizat cu succes

Pod virtual peste patrimoniul româno-bulgar

Cultură 12 Septembrie 2014 / 00:00 579 accesări

Fundaţia „Orizonturi Culturale”, care promovează patrimoniul cultural de pe ambele maluri ale Dunării, a organizat, ieri, evenimentul de prezentare a proiectului „Construirea unui pod virtual între cetăţeni prin dezvoltarea unui portal care prezintă şi conservă patrimoniul istoric şi cultural din zona transfrontalieră, pentru o creştere durabilă şi pentru dezvoltarea imaginii şi identităţii regiunii”. Proiectul european a fost demarat anul trecut și finalizat oficial ieri, iar cu această ocazie s-a desfășurat o nouă conferință în sala „Vasile Canarache” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC). Proiectul constă în lansarea unui portal virtual despre istoria şi cultura celor două spaţii de la sud şi nord de Dunăre, fiind finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria.

Preşedintele Fundaţiei „Orizonturi culturale” şi managerul de proiect, Eugen Coja, a prezentat invitaților la lansare detaliile despre proiect. „A fost finalizat proiectul de construire a unui pod virtual între orașele Constanța și Dobrici din Bulgaria. Proiectul a constat în realizarea unui portal care se găsește pe site-ul www.ebridge.info. Portalul dezvoltă șase secțiuni - istoria, arheologia, arhitectura, literatura, tradițiile și comunicarea, plecând de la aspectele legate de patrimoniu și până la cele mai intime aspecte ale vieții culturale”, a declarat Eugen Coja.

COMUNICARE, PATRIMONIU ȘI TURISM CULTURAL Inițiatorul proiectului a detaliat importanța sa în ceea ce privește colaborarea celor două părți implicate, cea română și cea bulgară, în beneficiul dezvoltării sociale. „Mi s-a părut foarte interesantă și extrem de utilă dezvoltarea secțiunilor în trei limbi: română, bulgară și engleză, atât cei din Dobrici, cât și cei din Constanța având posibilitatea de a înțelege aspectele vieții culturale comune care se derulează pe cele două laturi ale frontierei. Cele două orașe se înfățișează astfel întregii lumi cu tot ce au mai bun în patrimoniu”, a mai adăugat Eugen Coja.

DEZVOLTAREA ȘI PROTEJAREA PATRIMONIULUI Președintele Fundaţiei „Orizonturi culturale” a punctat ferm, cu această ocazie, ideea de protejare a patrimoniului, o problemă veche pentru spațiul româno-bulgar. „Trebuie făcut mult mai mult în legătură cu dezvoltarea și protejarea patrimoniului. Credem că pentru la anul, când vom lucra la încă trei proiecte pe teme asemănătoare, vom mai adăuga și alte secțiuni, cum ar fi cea de turism cultural. Părțile interesate au primit extrem de bine finalizarea proiectului. Avem secțiunile de istorie și de arheologie care privesc în mod direct Muzeul de Istorie, aceste secțiuni fiind cercetate și dezvoltate de regretata cercetătoare Zaharia Covacef. Pentru partea de literatură am avut un specialist din cadrul Bibliotecii Județene, care s-a implicat în dezvoltarea proiectului, având în vedere că noi am încercat să prezentăm fiecare instituție cu propriul patrimoniu. Dezvoltarea secțiunilor dezvăluie și neglijența celor care iau decizii greșite în ceea ce privește păstrarea patrimoniului cultural“, a concluzionat Eugen Coja.



12