Autorităţile judeţene au luat decizia ca, în minivacanţele de Paşte şi de 1 Mai, transportul de persoane pe podul Agigea să se desfăşoare normal, în timp ce transportul de marfă să fie limitat, ca şi până acum, la 5 tone. „Conform informaţiilor furnizate de constructor, până în prezent s-au efectuat 50% din lucrările de înlocuire a hobanelor. În aceste condiţii, împreună cu reprezentanţii constructorului, ai Companiei Naţionale de Drumuri şi Poduri din România (CNADNR) şi ai Poliţiei Rutiere, am stabilit ca atât de Paşte, cât şi de 1 Mai să ridicăm restricţiile de trafic pentru transportul de persoane. Se va circula pe trei benzi, în funcţie de fluxul care va exista”, a declarat, ieri, prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi. Astfel, în perioadele 17 - 21 aprilie şi 29 aprilie - 5 mai, podul va fi deschis circulaţiei vehiculelor pentru traficul de persoane fără limită de greutate, singurele restricţii fiind cea de viteză (maximum 50 km pe oră), dar şi cea de tonaj (maximum 5 tone). Potrivit prefectului, începând cu 15 iunie şi până în septembrie nu se va mai lucra pe podul de la Agigea, reabilitarea acestuia urmând să fie reluată din toamnă, menţinându-se restricţiile menţionate anterior. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că lucrările au fost întârziate cu aproximativ două săptămâni, în condiţiile în care din cauza vântului puternic nu s-a putut lucra la înălţime, la schimbarea hobanelor. La rândul său, directorul Direcţiei de Proiecte Drumuri Naţionale cu Finanţare Externă Rambursabilă din cadrul CNADNR, Mihail Başulescu, a declarat că până la jumătatea lui iunie se va lucra la schimbarea hobanelor. „Urmează să recuperăm întârzierea. După 5 mai ne vom întâlni să găsim soluţii, posibil să se lucreze şi noaptea”, a spus Başulescu. El a mai arătat că, din septembrie, lucrările vor fi făcute la tablierul podului (refacerea căii podului - n.r.), ultima etapă în reabilitarea acestuia, şi estimează că vor fi încheiate până pe 15 martie 2015. Până la minivacanţa de Paşte, restricţiile de circulaţie impuse la începutul anului de CNADNR rămân aceleaşi. Astfel, în fiecare zi de joi, sâmbătă şi marţi, în intervalul orar 9.00 - 13.00, şi în fiecare noapte de luni spre marţi, în intervalul 23.00 - 3.00, pe pod nu se va circula.