Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat ordinul prin intermediul căruia circulaţia rutieră pe Podul de la Agigea, situat pe DN 39, va fi permisă şi maşinilor de până în 5 tone, spun surse avizate. Potrivit aceleiaşi surse, a mai rămas ca ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, să semneze ordinul de modificare a restricţiei traficului rutier pe Podul de la Agigea. Ordinul va intra în vigoare însă abia după publicarea lui în „Monitorul Oficial al României“. Prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, a declarat că microbuzele şi autocarele ce asigură transportul persoanelor şi navetiştilor ar putea traversa podul încă de mâine sau, cel târziu, începând cu 23 decembrie. Conform planificării perioadelor în care podul este închis complet circulaţiei, până luni, 23 decembrie, inclusiv, mai sunt programate doar două interdicţii pe timpul zilei şi una noaptea. Mâine, podul este închis între între orele 9.00 şi 13.00, iar luni, 23 decembrie, circulaţia este oprită din nou, între orele 9.00 şi 11.00. De asemenea, luni noapte, 23 decembrie, de la ora 23.00 şi până la ora 3.00, nu se va putea circula deloc pe Podul Agigea. În ceea ce priveşte programul restricţiilor pentru anul viitor, deocamdată el nu a fost stabilit, însă va fi anunţat în perioada următoare. De la 1 octombrie, Podul Agigea a fost închis circulaţiei pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Din acest motiv, transportatorii au fost nevoiţi să folosească rute ocolitoare sau să folosească gabara pusă la dispoziţie de autorităţi pentru traversarea Canalului Dunăre - Marea Neagră.