Secretarul de stat Bogdan Aurescu şi ministrul adjunct pentru dezvoltare regională din Bulgaria, Nikolina Nikolova, şi-au exprimat speranţa că, până la sfârşitul anului 2012, va fi inaugurat podul Vidin-Calafat. Ofertele pentru construcţia podului Vidin-Calafat au fost deschise la sfârşitul anului 2006. Podul trebuia terminat în 2010, dar termenul a fost prelungit de două ori din cauza diferitelor dificultăţi tehnice. În 2007, consorţiul spaniol FCC Construcción a câştigat licitaţia internaţională, dar firma a trebuit să mai aştepte doi ani înainte de a începe lucrările, din cauza întârzierilor în obţinerea autorizaţiilor şi a unei schimbări de ultim moment în proiectul arhitectural, care viza consolidarea podului. Guvernele României şi Bulgariei au adoptat, la începutul anului 2010, la Sofia, o declaraţie comună prin care solicitau Comisiei Europene prelungirea, până la 31 decembrie 2011, a termenului de eligibilitate a cheltuielilor aferente tuturor proiectelor celor două state, aprobate în perioada 2000-2006 prin programul ISPA. La 26 februarie 2011, premierul Emil Boc declara, după o vizită pe şantierul podului Calafat-Vidin, că lucrarea trebuie finalizată până în iunie 2011. În luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a aprobat o nouă prelungire de doi ani pentru construcţia podului Calafat-Vidin. Costurile de construcţie au crescut cu aproape 50%, până la 300 de milioane de euro, în parte din cauza întârzierilor, dar şi din cauza faptului că proiectul a trebuit să sufere modificări. Cei doi oficiali şi-au mai exprimat speranţa că proiectele altor două noi poduri peste Dunăre vor fi iniţiate în viitorul apropiat, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe. În septembrie 2010, ministrul transporturilor, Anca Boagiu, şi omologul său bulgar, Alexandr Tsvetkov, au semnat o declaraţie comună referitoare la construcţia de noi poduri peste Dunăre.