Podul IPMC, situat pe centura municipiului Constanţa, ar putea fi închis în orice moment, din cauza stadiului avansat de degradare în care se află. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea nu mai poate executa lucrări de reparaţii, întrucît în iulie 2007 a scos din patrimoniul propriu podul IPMC, pentru că acesta urma să fie preluat de Ministerul Transporturilor (MT) pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare de la bugetul de stat. Conform actelor normative în vigoare, autoritatea locală nu poate investi în obiective pe care nu le deţine în patrimoniu. Podul IPMC este format, de fapt, din două poduri, construite unul lîngă altul. Unul dintre cele două poduri a fost dat în folosinţă în 1965, iar cel de-al doilea, în 1985. În 2004, Ministerul Transporturilor, condus la acea vreme de Miron Mitrea, a aprobat alocarea a 130 de miliarde de lei pentru repararea acestui pod, lucrările urmînd să se desfăşoare prin intermediul Primăriei Constanţa. Municipalitatea a organizat atunci licitaţia de atribuire a reabilitării şi s-au executat lucrări de 44 de miliarde de lei. Ministerul a plătit 32 de miliarde, însă au rămas datorii faţă de constructor de 12 miliarde. „În 2005, imediat după schimbarea Guvernului, a fost întreruptă finanţarea pe motiv că Ministerul Transporturilor nu mai avea fonduri?! În timp ce noi am fost înştiinţaţi că nu mai sînt fonduri necesare reparării podului, Clujul a primit, tot în 2005, 400 de miliarde pentru drumuri, iar Braşovul, 300 de miliarde. Multe alte localităţi au primit fonduri pentru drumuri şi poduri”, a declarat Radu Mazăre. În vara anului trecut, după ieşirea PD din Guvern, a avut loc o discuţie între primarul Constanţei şi noul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, în urma căreia s-a stabilit că transferul podului către MT, pentru reluarea lucrărilor, este cea mai bună soluţie. În urma acelor discuţii, Consiliul Local Municipal Constanţa a iniţiat, pe 27 iulie 2007, o hotărîre prin care a transferat podul IPMC către Compania Naţională de Drumuri (CNDR), respectiv MT. HCLM a fost emisă şi a primit avizul de legalitate din partea prefectului. „Am mai avut o discuţie telefonică cu ministrul Orban, pentru că trebuie emisă o hotărîre de Guvern prin care podul să fie preluat. Podul este într-o stare dezastruoasă şi poate fi închis circulaţiei într-o perioadă destul de scurtă. Din păcate, a trecut o jumătate de an şi hotărîrea de guvern de preluare a podului în patrimoniul MT nu s-a adoptat şi nu s-a reluat lucrarea, iar noi nu o mai putem face pentru că podul a fost scos din patrimoniul Primăriei. Am predat toată documentaţia podului, cu tot istoricul, cu lucrările făcute pînă acum către CNDR”, a declarat Mazăre.
Devierea traficului rutier ar putea duce la distrugerea străzilor reabilitate din oraş
Prima parte a podului, cea inaugurată în 1965, are definitivate, în procent de 70%, lucrările de reabilitare. Directorul comercial Confort Urban, Claudiu Rădulescu, a declarat ieri că, în timpul lucrărilor demarate în 2004 şi sistate în 2005, a fost deja turnată una din cele două grinzi din structura de rezistenţă care trebuie recondiţionate. Din cauza opririi lucrărilor, grinda deja turnată stă de doi ani pe pod, nefiind postată pe poziţie, şi e posibil să se fi degradat deja. „Din cauza faptului că podul a rămas decopertat, s-ar putea ca unele lucrări de consolidare executate în 2004 să fie reluate”, a spus Rădulescu. Cea de-a doua parte a podului, dată în folosinţă în 1985, care, pînă în prezent, a preluat şi traficul rutier suportat pînă în 2004 de podul aflat în consolidări, nu are probleme la structura de rezistenţă însă prezintă mari carenţe în ce priveşte carosabilul. „Calea de rulare a firului dat în folosinţă în 1985, pe care se circulă acum, nu mai poate fi reparată deoarece betonul de pantă, hidroizolaţia de sub asfalt sînt distruse. Noi am încercat să facem reparaţii prin turnarea de covoare asfaltice uşoare, prin plombări repetate, care însă se strică repede”, a mai spus Rădulescu. Conform unor expertize efectuate de Primărie, podul care încă mai este circulabil suportă zilnic un trafic de 2.500 - 2.600 de autovehicule grele. În cazul în care podul va deveni impracticabil şi va fi închis, pentru camioanele şi tirurile care îl folosesc va fi nevoie să se devieze traseul pe străzile din oraş. Primarul Constanţei a avertizat însă că devierea traseului va duce la distrugerea străzilor din municipiu, întrucît acestea nu au fost proiectate pentru a suporta un trafic atît de greu.
Voinţa ministrului există, mai trebuie doar intervenţia prefectului
Mazăre a anunţat că a remis ieri trei adrese - către Ministerul Transporturilor, Compania Naţională a Drumurilor şi Prefectură - prin care arată necesitatea urgentării reluării lucrărilor de reabilitare a podului. „Îl rog pe prefect să ţină cont de faptul că trebuie să facă şi lucruri bune pentru constănţeni şi să intervină pe lîngă ministrul Transporturilor şi pe lîngă Guvern pentru a se emite mai repede hotărîrea de preluare în patrimoniul Ministerului a podului. Este o situaţie grea pentru toţi şoferii care folosesc ruta de pe acest pod. Avînd în vedere iarna şi zăpezile căzute, podul este într-o stare foarte avansată de deteriorare. Ar trebui reluate urgent lucrările pe tronsonul pe care s-a intervenit deja. Probabil ministrul Orban este foarte ocupat. Nu pun la îndoială buna credinţă a ministrului. De aceea îl rog pe prefect să se urce în maşină şi să meargă la minister. Există voinţa ministrului dar, potrivit unui proverb românesc, copilului care nu plînge, nu i se dă lapte”, a încheiat Mazăre.