Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat ieri că Guvernul nu va aloca nici în acest an fondurile necesare reabilitării podului IPMC, situat pe varianta ocolitoare a municipiului. Conform afirmaţiilor primarului, reabilitarea şi întreţinerea podului ţin de obligaţiile legale ale Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), întrucît obiectivul este parte componentă a unui drum naţional. „Aşa cum am reparat cu bani guvernamentali podul rutier din Km 4-5, aşa trebuia făcut şi la podul IPMC”, a spus Radu Mazăre. Declaraţiile primarului au survenit adresei trimise Primăriei Constanţa de către MTCT, prin care directorul general din cadrul Ministerului, Sorin Sîrbu, menţionează: „începînd cu 2005, Compania Naţională Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu mai dispune de resurse pentru finanţarea lucrărilor aferente drumurilor naţionale în traversarea municipiilor, a drumurilor judeţene şi comunale”. Însă primarul a prezentat o statistică a sumelor alocate de Guvern pentru alte municipii din ţară, exclusiv portocalii, care dovedeşte contrariul: Guvernul are resurse financiare pentru astfel de investiţii. Primarul pedist al Clujului, Emil Boc, a beneficiat de 400 de miliarde de lei de la Guvern pentru asfaltări şi reabilitări de tramă stradală. Braşovul, condus de un alt primar PD, a primit 312 miliarde de lei, iar Bacău şi Botoşani, cu primari PNL, au primit împreună 150 de miliarde pentru drumuri. La Constanţa, alocaţia bugetară pe acest capitol de investiţii s-a menţinut la nivelul din ultimii ani: 0 (zero) lei.
Pentru reabilitarea podului IPMC mai sînt necesare 70 de miliarde lei, care pot fi consumate în doi ani de lucrări susţinute. În legislatura precedentă au fost alocate 40 miliarde lei pentru podul IPMC însă, în ultimii doi ani, portocaliii au refuzat să mai aloce vreun ban. „În măsura în care ne va permite bugetul, şi aşa siluit de Bucureşti, iar la nivel local grav afectat prin atacul Prefecturii asupra taxei de tramă stradală, vom încerca să mai finanţăm noi anumite lucrări. Dacă reuşim să adunăm taxa de tramă stradală, poate mai cîrpim podul, mai facem o plombare. Încă nu există riscul prăbuşirii podului, dar nu e bine să aşteptăm să apară acest risc”, a declarat primarul. El a adăugat că, din taxele de tramă stradală, Primăria poate colecta sume de pînă la 1,3 milioane de euro, care ar putea fi folosite exclusiv pentru reabilitarea tramei stradale.
Mazăre a criticat faptul că prefectul nu a profitat de vizita premierului Tăriceanu la Constanţa pentru a-i expune problemele judeţului şi pentru a solicita o rezolvare a acestora: „Sînt extrem de mîhnit că prefectul s-a plimbat ca un fazan pe lîngă premier fără să rezolve măcar o problemă a judeţului sau a municipiului. Premierul a plecat, iar noi am rămas cu problemele noastre. Îmi amintesc că în fosta legislatură, cînd venea aici un ministru sau prim ministru, nu pleca fără să fi rezolvat cîte ceva pentru oraş: finanţarea lucrărilor la Spitalul Judeţean, lansarea reparaţiilor pentru şoseaua de centură ş.a.m.d. În timp ce noi primim pentru al treilea an la rînd doar adrese de la MTCT şi 0 lei, fazanul împăiat face conferinţe de presă şi îi pupă undeva pe mai marii ţării fără să obţină niciun leu, niciun beneficiu pentru judeţ. E o ruşine!”. Nici autorităţile de la Bucureşti nu au scăpat de tirul primarului: „Două căi de atac au portocaliii împotriva noastră: procurorii macovişti şi blocarea tuturor investiţiilor. Există dovezi în acest sens zilnic, de la avize care nu se eliberează, pînă la bani care nu ni se alocă. Premierul nu ştie nici el ce şi cum să facă. Mai ia cîte una în plex de la Băsescu şi face şedinţe la partid, unde liberalii se ceartă şi îşi scot ochii. Ce să facă şi Tăriceanu...”.