„Poduri europene”, creativitate şi spiritualitate, dincolo de cuvinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Poduri europene”, creativitate şi spiritualitate, dincolo de cuvinte

Cultură 11 Iunie 2010 / 00:00 429 accesări

Cele patru săli de la parterul Muzeului de Artă, dedicate manifestărilor artistice de anvergură, găzduiesc, timp de trei săptămâni, ampla expoziţie de artă plastică, „Poduri europene”. Aceasta marchează încheierea celei de-a VIII-a ediţii a Taberei Internaţionale de Creaţie Feminină Contemporană de la Eforie Sud, „Poduri europene”, la care au participat artiste din Germania, Turcia, Bulgaria şi România. Pe simeze sunt expuse şi lucrări semnate de nume mari ale artei contemporane româneşti: Alma Redlinger, regretata Rodica Lazăr, Viorica Iacob şi Emanuela Botiş.

Vernisajul care a avut loc, miercuri seară, a fost susţinut de directorul Muzeului de Artă, criticul Doina Păuleanu, la eveniment fiind prezent şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

„Podurile europene sunt menite să lege artişti din generaţii şi ţări diferite, să întindă punţi spirituale într-o lume fragmentată şi difuză. Această expoziţie, care urmează unor manifestări organizate de Asociaţia Femeilor Creatoare în Arta Plastică din România şi Fundaţia Fildas Art, confirmă valoarea unui patrimoniu care s-a adunat prin taberele succesive. Este o selecţie asupra căreia s-a operat puternic, dar lucrările reuşesc să prezinte nu numai artistele participante la această tabără, nu numai artiste prezente la celelalte ediţii, ci şi patru mari creatoare ale artei contemporane: Alma Redlinger, Rodica Lazăr, din păcate, plecată dintre noi, Viorica Iacob şi Emanuela Botiş”, a declarat criticul şi istoricul de artă Doina Păuleanu. În cele peste 60 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, aflate pe simezele Muzeului de Artă, se reflectă lumina şi soarele Dobrogei.

Înaltul ierarh tomitan, prezent la eveniment, a apreciat creativitatea artistelor, îndemnându-le să continue să se exprime prin intermediul culorilor şi al formei. „Dacă muzeul condus de Doina Păuleanu găzduieşte astfel de lucrări, ele nu pot să fie decât valoroase. Aveţi o notă extraordinar de bună, confirmaţi şi aveţi o probă a valorii şi a talentului dumneavoastră”, a spus, în încheierea vernisajului, Înaltpreasfinţitul Teodosie.

„Poduri europene este o expoziţie armonioasă, plină de creativitate, nerv, energie şi vitalitate”, a conchis directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu.



12