Pe piaţa de carte constănţeană a apărut, de curând, un nou tom de versuri semnat de poetul Ion Faiter, „Poarta zeilor”. Volumul reuneşte în paginile sale o serie de poezii create pe parcursul a doi ani (2009-2010), în România şi în Statele Unite ale Americii. „Pătrunzi în universul poetic al lui Ion Faiter precum într-o mănăstire sau într-un muzeu, trebuind să te descoperi şi să-ţi laşi la uşă încălţările pe care s-a depus noroiul vieţii cotidiene”, spune poetul şi eseistul dr. Ştefan Cucu.
Avid să imortalizeze clipa şi starea de spirit pe hârtie, Ion Faiter „radiografiază”, în poemele sale, locuri şi stări, concepându-şi creaţiile ca pe un jurnal de călătorie - după cum arată şi titlurile succinte - de genul „1 martie - Remus Opreanu”, „24 mai - New York” - cu rol de „a ancora” cititorul în timp şi spaţiu. „Multe poeme au aerul şi frumuseţea unor însemnări de călătorie, alerte, ca şi cum ar fi scrise din mers, fulguraţii ale clipei sau revelaţii de factură Zen. Se realizează aici o tainică legătură cu spaţiul înconjurător, o adevărată comuniune revigorantă cu acesta. Acuitatea cu care e trăită prospeţimea firii renăscânde o aminteşte pe cea din versurile Annei de Noailles”, apreciază la rândul său scriitorul şi eseistul Ion Roşioru.
Poetul Ion Faiter s-a născut în 1936, în localitatea Remus Opreanu din Medgidia, dedicându-se activităţii publicistice la un an după absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Debutul în poezie are loc în anul 1966, când în paginile revistei „Tomis” îi apare prima creaţie literară. Debutul editorial se produce, însă, trei ani mai târziu, cu o lucrare monografică despre biblioteca din Constanţa. În calitate de profesor, inspector şcolar, bibliograf, documentarist şi director al Bibliotecii Judeţene Constanţa, semnează o serie de articole, studii psiho-pedagogice sau bibliologice.
Ion Faiter este membru al Asociaţiei Folcloriştilor din România (1988), Societăţii de Haiku din Constanţa (1991), Asociaţiei Ziariştilor din România (1992) şi al Uniunii Scriitorilor din România (1995).