Poezie pe ritm de jazz

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poezie pe ritm de jazz

Cultură 10 Octombrie 2014 / 00:00 556 accesări

Constănțenii iubitori de jazz și poezie se vor putea destinde, săptămâna viitoare, în acorduri de jazz cu inserții poetice, alături de câțiva artiști de excepție ai Constanței. Este vorba despre reluarea serilor speciale organizate la malul mării sub titulatura „Blue Jazz & Poetry”, iar noul eveniment va avea loc la Amethyst Music Club din incinta Millenium Business Center, pe 17 octombrie, de la ora 20.30. Își vor da întâlnire cu publicul Corneliu Stroe & Blue Jazz Band, dar și poeta Amelia Stănescu și Eugen Doinaru.

Feeria de jazz „condimentat” cu inserţii poetice îi aduce astfel pe scenă pe maestrul Corneliu Stroe (baterie, percuţii), Lucian Săuleanu (voce, saxofoane), Bogdan Pîrlea (clape, voce), Tibi Duţu (bass). Îndrăgita poetă Amelia Stănescu, precum și Eugen Doinaru le vor recita constănțenilor, în acorduri de jazz, versuri de calitate și promit celor care doresc să participe la acest eveniment că va fi o noapte lungă...

Baterist şi percuţionist emblematic al jazz-ului din România, constănțeanul Corneliu Stroe este iniţiator, alături de poeta Amelia Stănescu, al proiectului „BlueJazz & Poetry”, o fuziune elegantă a jazz-ului cu poezia. Din seria evenimentelor desfăşurate la Amethyst Music Club amintim spectacolul ce i-a avut ca protagonişti pe Mike Godoroja şi preşedintele Secţiei de Poezie a Filialei București a Uniunii Scriitorilor din România, Dan Mircea Cipariu, precum şi cele în care jazz-ul a acompaniat vocile poeţilor Anca Mizumschi, Lucian Vasilescu, Adrian Suciu.

Taguri articol


12