Poezie şi umor în paşi de dans, cu Maia Morgenstern şi Vali Roşca

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poezie şi umor în paşi de dans, cu Maia Morgenstern şi Vali Roşca

Cultură 02 Noiembrie 2011 / 00:00 626 accesări

Actriţa Maia Morgenstern şi maestrul de balet Vali Roşca s-au prezentat în faţa publicului de la malul mării, luni, în ultima zi a lui octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru a reitera succesul înregistrat în vară, cu spectacolul „Mic şi-al dracu’...”. Folosind ca pretext poezia umoristică a lui Ion Pribeagu, Maia Morgenstern a purtat spectatorii în atmosfera interbelică, pentru a-i face să uite de grijile cotidiene şi a le demonstra, cu un umor sănătos, că... „nu noi am pus codiţa la prună şi nu am inventat noi şmecheriile şi adulterul nu l-am descoperit noi, nici cuvinte cu dublu înţeles, echivocul. Călca lumea pe din lături de multă vreme”.

Pozând în diferite ipostaze, Maia Morgenstern a purtat publicul în tumultuoasa atmosferă interbelică, Vali Roşca susţinând prin mişcare poezia lui Ion Pribeagu. „Acest spectacol, acest dialog s-a întrupat din jale, după cum este numele unui spectacol, „Din jale se întrupează Electra”. Trebuia să mergem la Râmnicu Vâlcea cu un alt spectacol, după o idee a lui Vasile Alecsandri, „Chiriţa în voyage”, împreună cu un mare, bun prieten şi drag artist, Dorina Crişan Rusu, care a plecat dintre noi, iar pentru a nu trimite publicul acasă, am ţesut un spectacol. Ştiam poezia comică, umoristică a lui Ion Pribeagu, m-a amuzat, ba chiar şi roşeam din când în când”, a spus, imediat după spectacol, Maia Morgenstern. Ropotele de aplauze ale constănţenilor au încununat, la final, reprezentaţia oferită de cei doi mari artişti ai scenei româneşti.

Taguri articol


12