Poiecţie de gală a filmului „Despre oameni şi melci”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tudor Giurgiu, Andi Vasluianu şi Ovidiu Crişan, la Constanţa

Poiecţie de gală a filmului „Despre oameni şi melci”

Cultură 12 Septembrie 2012 / 00:00 445 accesări

Comedia „Despre oameni şi melci” va avea premiera naţională în această vineri şi va ajunge, în prima săptămână de proiecţii, în 22 de oraşe, pe aproximativ 40 de ecrane. Şi cinefilii constănţeni vor avea prilejul să urmărească cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, la Cityplex din incinta Tomis Mall, în perioada 14 - 27 septembrie. Preţul biletelor în intervalul menţionat este de 7 RON.

Mai mult, la Constanţa are loc, în acest weekend, şi un eveniment special, reprezentat de proiecţia de gală a filmului, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu şi a actorilor Andi Vasluianu şi Ovidiu Crişan. Evenimentul este programat duminică, de la ora 19.00, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Din distribuţia filmului fac parte actori români îndrăgiţi precum: Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunţeanu. Acestora li se alătură şi renumitul actor francez Jean François Stevenin, care a jucat, cu această ocazie, pentru prima dată într-un film românesc, precum şi fiul său, Robinson Stevenin.

Scenariul este semnat de Ionuţ Teianu, imaginea de Vivi Drăgan Vasile, iar Vlaicu Golcea este compozitorul coloanei sonore a filmului.

Filmările pentru această coproducţie româno-franceză s-au desfăşurat în diverse locaţii din Bucureşti, Călăraşi, Amara, Târgovişte, Breaza şi Ploieşti, pe durata a şase săptămâni. Filmul produs de Libra Film (România) şi Agat Films (Franţa) a obţinut finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei, în sesiunea din vara anului 2010 şi a beneficiat de susţinere financiară atât din partea Eurimages, cât şi a Programului MEDIA al Uniunii Europene. În plus, South Eastern Cinema Network(SEE Cinema Network) a oferit un premiu pentru dezvoltarea scenariului. HBO România a contribuit, de asemenea, la procesul de finanţare a producţiei.

Taguri articol


12