Autorităţile britanice şi americane au criticat o decizie a Înaltei Curţi de la Londra de a cere publicarea documentelor serviciilor secrete americane legate de presupusele acte de tortură la care a fost supus Binyam Mohamed, fost deţinut la Guantanamo. Ministrul britanic al Afacerilor Externe, David Miliband, a anunţat că va face apel la această hotărîre “în termenii cei mai fermi cu putinţă”.
Binyam Mohamed, în vîrstă de 31 de ani, deţinut la Guantanamo mai mult de patru ani, a fost transferat la începutul lunii februarie în Marea Britanie, ţară în care a locuit începînd din 1994. Etiopianul a afirmat că un membru al serviciilor britanice de informaţii MI5 a furnizat întrebările în timpul interogatoriilor însoţite de tortură la care a fost supus într-un centru secret din Maroc, după arestarea sa în Pakistan în 2002. A fost apoi transferat la Guantanamo. “Publicul trebuie să ştie pâîă în ce punct este implicat Guvernul britanic în cazul meu”, a declarat Binyam Mohamed la BBC News, după decizia Curţii, declarîndu-se sigur că paragrafele incriminate vor arăta rolul britanicilor şi al americanilor. La rîndul său, asociaţia de apărare a drepturilor prizonierilor Reprieve a evocat o mare victorie pentru libertatea presei. Judecătorii de la Înalta Curte au apreciat că există un interes public irezistibil pentru ca şapte paragrafe din informaţiile furnizate de serviciile americane, conţinute în documente legate de Binyam Mohamed, să fie date publicităţii. La rîndul său, oficialii americani au declarat că sînt nemulţumiţi de decizia Curţii britanice.
Un judecător federal american a aprobat, în schimb, decizia autorităţilor de a cenzura anumite mărturii depuse de deţinuţi de la Guantanamo, referitor la condiţiile de detenţie în închisori administrate de agenţia de informaţii americană CIA. Asociaţia americană pentru apărarea libertăţilor civile a cerut publicarea acestor mărturii depuse în faţa tribunalelor de la închisoarea americană din Cuba, bazîndu-se pe legea americană privind Libertatea de Informare. Asociaţia a condamnat această decizie şi a anunţat că intenţionează să facă apel. Rapoartele mărturiilor deţinuţilorl, inclusiv cel al lui Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul autoproclamat al atentatelor de la 11 septembrie, ar furniza informaţii cruciale despre programul de tortură al CIA. Khalid Sheikh Mohammed face parte dintre deţinuţii de maximă importanţă care au trecut prin închisorile secrete ale CIA din străinătate. Acesta a fost transferat la Guantanamo alături de alţi 13 deţinuţi în 2006.