Un tribunal penal din Kayseri, în centrul Turciei, a condamnat, ieri, la pedepse de zece ani de închisoare doi poliţişti care au omorât în bătaie un manifestant de 19 ani, în timpul protestelor antiguvernamentale din 2013. Trei comercianţi care l-au bătut de asemenea pe Ali Ismail Korkmaz au fost condamnaţi la şase ani şi opt luni de închisoare, iar un al patrulea a primit trei ani şi patru luni de detenţie. Alţi doi poliţişti acuzaţi în acest caz au fost achitaţi. Acest verdict a provocat furia apropiaţilor victimei. ”Statul asasin va da socoteală!”, au scandat ei în sala de şedinţe.
Ali Ismail Korkmaz a murit în urma loviturilor pe care le-a primit de la poliţişti şi comercianţi înarmaţi cu bâte de baseball, cu ocazia unei manifestaţii în oraşul Eskisehir, la vest de Ankara, la 2 iunie 2013. El a suferit o hemoragie cerebrală şi a decedat la 10 iulie 2013, după ce a stat 38 de zile în comă. Cazul a devenit un simbol al represiunii exercitate de regimul lui Recep Tayyip Erdogan împotriva milioanelor de turci care au sfidat autoritatea sa în cursul acestei manifestaţii, inedită de la sosirea sa la putere, în 2003. Pornind de la mobilizarea câtorva ecologişti împotriva distrugerii unui parc din apropiere de piaţa Taksim din Istanbul, mişcarea a cucerit rapid întreaga ţară şi a degenerat, timp de trei săptămâni, într-o contestare violentă a puterii lui Erdogan, acuzat de ”derivă autoritară şi islamistă”. Aceste manifestaţii s-au soldat cu cel puţin opt morţi şi peste 8.000 de răniţi, precum şi cu mii de arestări.