Poliția patrulează în mașina Primăriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ion Corvin

Poliția patrulează în mașina Primăriei

Administrație 27 August 2014 / 00:00 676 accesări

În zilele noastre, mediul rural este propice pentru tâlhării, întrucât majoritatea familiilor sunt formate din oameni bătrâni care nu-și pot apăra gospodăriile, iar agenții de poliție sunt „scumpi la vedere”. De exemplu, în comuna Ion Corvin, care cuprinde șase localități, în care trăiesc aproximativ 2.000 de persoane, echipa de poliție locală este formată din trei agenți și un șef de post. Autoritățile locale din comună se plâng că, în sezonul estival, doi dintre agenți sunt detașați pe litoral, iar infractorii din zonă profită de această ocazie și deschid „campania de furat” în localități. „Anul acesta, cele mai multe furturi au avut loc în satul Viile, unde, în timpul nopții, hoții fie intrau peste oameni în casă, fie furau porumb sau floarea-soarelui de pe câmp. Din nefericire, agentul de poliție cu greu se putea deplasa în sat, deoarece mașina secției de Poliție a fost trimisă în Constanța, în perioada verii. Așadar, până ajungea polițistul la fața locului, infractorii dispăreau. Din acest motiv, am fost nevoiți să împrumutăm un autoturism al Primăriei, până la sfârșitul verii, când se vor întoarce agenții de poliție cu mașina. Din fericire, ajutorul nostru a avut un efect benefic asupra comunității, întrucât tâlharii au fost prinși în timp util, iar oamenii și-au recuperat pagubele”, a declarat viceprimarul Florin Doșcu.

Taguri articol


12