Polițist implicat în traficul de droguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Polițist implicat în traficul de droguri

Eveniment 11 Decembrie 2014 / 00:00 948 accesări

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au efectuat, ieri dimineață, șapte percheziții în județele Brăila și Galați, pentru a-i reține pe membrii unei grupări de trafic de droguri de mare risc. Printre suspecții vizați de acțiunea oamenilor legii se numără și un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, începând cu luna iulie 2014, un agent de poliție de la IPJ Galați și alți trei indivizi au desfășurat activități de procurare, depozitare și vânzare pe raza municipiului Brăila a unor cantități de stupefiante. Substanțele erau primite prin intermediul Poștei Române de către agentul de poliție și predate celorlalte persoane, care le distribuiau apoi către consumatori. Ieri, anchetatorii au prins în flagrant un suspect, după ce acesta ridicase un colet. Procurorii și polițiștii au beneficiat de suportul Direcției pentru Operațiuni Speciale, Serviciului de Informații și Protecție Internă Brăila și Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila - Serviciul Acțiuni Speciale.



12