Un poliţist care dirija circulaţia într-o intersecţie din Sectorul 6 al Capitalei a fost lovit, ieri, cu maşina de un tânăr care conducea băut şi fără a avea permis de conducere. Accidentul a avut loc în jurul orei 8.00, la intersecţia străzii Orşova cu bulevardul Virtuţii. Poliţistul care dirija traficul în intersecţie i-a făcut semn unui şofer, în vârstă de 24 de ani, să oprească. Ulterior, când omul legii i-a cerut să prezinte documentele, a constatat că în maşină miroase a alcool şi i-a cerut tânărului să coboare, moment în care şoferul a pornit în viteză. Tânărul l-a agăţat pe poliţist cu maşina şi l-a târât pe o distanţă de câteva zeci de metri. Din fericire, șoferul fugar a fost oprit la scurt timp în trafic de polițiștii de la Rutieră. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, iar oamenii legii au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că şoferul nu avea permis de conducere. Agentul de poliţie a suferit mai multe răni la ambele picioare și a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, după ce iniţial cercetările au fost făcute de poliţiştii Brigăzii Rutiere, dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, după ce s-a stabilit că tânărul l-a lovit pe poliţist cu intenţie. Astfel, șoferul este cercetat penal pentru tentativă de omor.