Nu este pentru prima oară cînd Policlinica nr. 2, unitate ce se află în subordinea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, intră în atenţia reprezentanţilor mass-media şi nu numai. Pe lîngă faptul că întreaga clădire este într-o continuă stare de degradare, de multe ori femeile de serviciu uită să-şi facă treaba aşa cum ar trebui. Culoarele de trecere ale unităţii sanitare arată jalnic, pereţii prezintă urme de mucegai, dar şi crăpături serioase. Grav este faptul că la intrarea în unitatea sanitară, tencuiala este umflată şi există riscul ca rămăşiţele să cadă exact în capul celor care trec pragul clădirii, fiind vorba chiar de tavanul culoarului de intrare. Sînt zile cînd unitatea este necorespunzător igienizată, fapt recunoscut şi de managerul SCJU, conf. univ. dr. Ioan Tofolean. „Există cîteva femei de serviciu pe care le plăteşte spitalul nostru, dar care sînt în număr mic. Nu mereu reuşesc să cureţe aşa cum ar trebui”, mai spune managerul. Pe de altă parte, medicul director spune că administratorul unităţii sanitare, Iurdana Ilie, este cel care ar fi trebuit să facă „ordine”, să fie, în permanenţă prin preajmă. Din păcate, acest lucru nu se întîmplă. „Am încercat de mai multe ori să vorbim cu acest administrator însă este de negăsit. De fiecare dată cînd am vrut să-l convocăm la unele discuţii referitoare la această situaţie, nu l-am găsit, era plecat”, declară conf. univ. dr. Tofolean. Managerul este hotărît să nu mai treacă cu vederea această problemă şi să-i sacţioneze pe cei care se fac răspunzători. „Dacă va fi cazul, administratorul va fi sacţionat aspru, potrivit legii, pentru că nu se implică aşa cum ar fi trebuit. Riscă chiar să i se desfacă contractul de muncă. Nu este normal ca unitatea să arate aşa”, susţine conf. univ. dr. Tofolean. Precizăm că aproximativ 80% din cabinetele medicale sînt deja în comodat, astfel că cei care lucrează acolo trebuie să se ocupe de curăţenia din preajma cabinetelor, însă mai sînt şi suprafeţe care trebuie îngrijite de salariaţi ai SCJU. Policlinica nr. 2 are în alcătuire o serie de cabinete medicale pentru toate specialităţile, de la medicină internă, ORL, oftalmologie, cardiologie, chirurgie şi pînă la radiologie, atît pentru adulţi cît şi pentru copii. La cabinetele în comodat, persoanele asigurate se pot prezenta la medic fără să plătească, doar dacă au trimitere de la medicul de familie şi dovada plăţii la fondul asigurărilor sociale de sănătate.