Astra Asigurări a relansat un produs de asigurare de viaţă care oferă protecţie familiei asiguratului în caz de deces din orice cauză, cu posibilitatea alegerii unor clauze suplimentare pentru cazuri de spitalizare, intervenţii chirurgicale, fracturi şi arsuri, prima minimă fiind de 50 lei pe lună. Produsul Garant Individual se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 75 ani, iar durata contractului poate fi cuprinsă între 1 şi 59 ani, în condiţiile în care majoritatea companiilor de asigurări oferă acoperire pentru maximum 30-35 ani, se arată într-un comunicat transmis luni de companie. Clientul poate opta pentru modificări oricând pe parcursul derulării contractului: modificarea sumei asigurate, a primei de asigurare, a frecvenţei de plată. Clientul poate răscumpăra contractul, total sau parţial, după trei ani de valabilitate continuă a acestuia, ceea ce înseamnă că acesta poate recupera o parte din primele plătite în timp companiei de asigurări.