Înfiinţarea unui corp al experţilor şi evaluatorilor tehnici auto ar putea scumpi poliţele RCA şi complica soluţionarea şi plata daunelor, potrivit asociaţiilor asigurătorilor (UNSAR) şi brokerilor (UNSICAR) din România. Conform unui proiect legislativ, avizat la 9 mai, după ce a stat o lună în dezbatere publică, experţii tehnici auto ar putea evalua toate vehiculele avariate şi asigurate cu RCA sau CASCO. „Proiectul de lege încalcă principiul libertăţii contractuale şi prevederile Codului Civil în vigoare, impunând efectuarea constatării daunelor numai de către aceşti experţi“, acuză cei de la UNSAR şi UNSICAR. Ei avertizează că efectul principal al adoptării proiectului de lege va fi majorarea primelor de asigurare: „Costurile expertizelor tehnice şi onorariile evaluatorilor vor fi transpuse în preţul final al poliţelor RCA şi CASCO. Totodată, introducerea unui asemenea sistem ar complica procesul de soluţionare a daunelor“. Culmea este că noul corp (acronimul oficial este CEETAR) nu este controlat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ceea ce va duce cu siguranţă la probleme de… comunicare. „Sistemul funcţionează (oarecum - n.r.), dovadă stând daunele de aproape 436 milioane euro plătite de asigurători pe segmentul auto, în 2013“, conchid membrii UNSAR şi UNSICAR. Nu că am ţine cu asigurătorii, dar, la cât de greu merg deja constatarea şi plata daunelor, o nouă verigă tehnico-birocratică în lanţul poliţelor auto ne-ar complica şi mai mult viaţa.