În perioada 5 – 11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), se desfășoară acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.
"Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române", precizează un comunicat al IGPR.
În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024, la nivel național, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 385 de accidente rutiere grave, în urma cărora 148 de persoane au decedat și 330 au fost rănite grav.
Astfel, 17% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.
În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.
Poliția recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.
De asemenea poliția recomandă pietonilor să respecte regulile de circulație aplicabile lor: aceștia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule in situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici.