Poliția a eliberat toate persoanele arestate în legătură cu atentatul de la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliția a eliberat toate persoanele arestate în legătură cu atentatul de la Londra

01 Aprilie 2017 / 17:30 507 accesări

Toate cele 12 persoane arestate în legătură cu atentatul din 22 martie, soldat cu cinci morți, între care și atacatorul, și zeci de răniți, în apropiere de Parlamentul britanic, au fost eliberate fără a fi puse sub acuzare, a anunțat Poliția Metropolitană, relatează Reuters.

''Toți cei arestați în legătură cu atacul terorist de la Westminster, miercuri, 22 martie, au fost eliberați fără măsuri suplimentare'', se arată într-un comunicat al Poliției Metropolitane.

Unsprezece dintre cei arestați au fost deja eliberați și sâmbătă poliția a eliberat cea de-a douăsprezecea persoană, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, arestat pe 26 martie la Birmingham, fiind suspectat de plănuirea unor atacuri teroriste.

Media britanice au relatat că Masood a accesat serviciul codat de mesagerie al WhatsApp cu câteva momente înainte de atac, ceea ce lasă deschisă posibilitatea implicării unei alte persoane în acest atac.

''În timp ce noi credem în această etapă că Masood a acționat singur în comiterea atacului, investigația noastră continuă pentru a stabili dacă mai sunt și alte persoane implicate și subliniez că aceasta este o investigație în direct'', a declarat miercuri Craig Mackey, șeful poliției din Londra.

Kalid Masood a intrat cu mașina în pietoni pe Podul Westminster, omorând trei oameni și rănind circa 50, după care a încercat să intre în incinta parlamentului britanic și a înjunghiat fatal un ofițer de poliție. Atacatorul a fost împușcat mortal.

Taguri articol


12