Poliția a izolat o zonă din centrul Bruxelles-ului pentru a verifica un vehicul ce transporta butelii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliția a izolat o zonă din centrul Bruxelles-ului pentru a verifica un vehicul ce transporta butelii

Externe 02 Martie 2017 / 21:30 604 accesări

Poliția belgiană a izolat joi o zonă din centrul orașului Bruxelles, în timp ce echipe de geniști au început să verifice o mașină care transporta butelii cu gaz, a anunțat joi o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează Reuters. Ofițerii de poliție au oprit o mașină care avea câteva lumini roșii, iar când au verificat mașina, ei au descoperit butelii cu gaz și au chemat echipele de geniști. Autoritatea locală de transport a anunțat că o stație de metrou din apropierea Gare du Midi a fost închisă. Postul public de radio și televiziune RTBF relatează că șoferul mașinii este un individ despre care există indicii că ar fi radicalizat.

"Polițiștii l-au tras pe dreapta pentru viteză excesivă. Au reușit să intervină și să îl oprească. Persoana care se afla la volan era pe lista indivizilor radicalizați. I-au cerut să deschidă portbagajul, dar el a refuzat. L-au obligat să deschidă și atunci au descoperit buteliile cu gaz", a declarat, pentru RTBF, Charles Picqué, primarul districtului Saint-Gilles. Capitala Belgiei se află încă în stare de alertă la aproape un an de la atacurile teroriste comise de organizația jihadistă Statul Islamic la aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem și la o stație de metrou. Atentatele din 22 martie 2016 s-au soldat cu 32 de morți și sute de răniți.

Citește și

Atacatorii de la Bruxelles au vizat inițial centralele nucleare



12