Poliţiştii din comuna constănţeană Albeşti au fost nevoiţi să se mute din sediul pe care îl ocupau până acum şi care a fost revendicat în instanţă. Oamenii legii au putut folosi până ieri clădirea în care îşi desfăşurau activitatea, aceştia mutându-se în sediul Primăriei Albeşti. „Noi am făcut tot posibilul să-i convingem pe reprezentanţii Bisericii Creştine Baptiste Emanuel să accepte ca Poliţia să funcţioneze în continuare acolo, dar nu am reuşit. După ce au câştigat în instanţă imobilul, s-a stabilit un termen de câteva luni până la evacuarea sediului respectiv, astfel încât noi să avem timpul necesar pentru a găsi un alt spaţiu în care Poliţia Albeşti să funcţioneze. Acest termen a expirat pe data de 1 martie”, a declarat primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan. „Am fost înştiinţaţi că trebuie să eliberăm sediul acela, dar am luat legătura cu autorităţile locale pentru a găsi o soluţie la această problemă. Vreau să-i asigur pe cetăţenii comunei Albeşti că, în niciun caz, nu vor rămâne fără post de poliţie”, a declarat cms. şef Adrian Rapotan, prim adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Oamenii legii vor lucra de acum în două camere din sediul Primăriei Albeşti. Edilul comunei spune, însă, că este posibil ca cei trei lucrători ai postului de poliţie Albeşti să îşi mai schimbe o dată adresa. „Aceasta soluţie pe care am găsit-o este provizorie. Vom face tot posibilul pentru ca, pe viitor, să construim un sediu pentru Poliţia Albeşti sau să găsim o locaţie mai potrivită. Până atunci, însă, trebuie să facem tot posibilul pentru ca activitatea poliţiştilor să nu aibă de suferit”, a adăugat Gheorghe Moldovan.