Poliţia Cernavodă, decapitată de procurori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scandal de corupţie

Poliţia Cernavodă, decapitată de procurori

Eveniment 19 Decembrie 2013 / 00:00 4220 accesări

Scandalurile de corupţie par să se ţină lanţ în rândul poliţiştilor constănţeni. În decurs de numai două luni, conducerea Poliţiei Cernavodă a fost decapitată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa. Primul „căzut” a fost cms. şef Emilian Nicolae, cel care a condus această instituţie până la sfârşitul lunii octombrie. El a fost pus la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa după ce procurorii l-au acuzat, printre altele, că ar fi luat acasă mai multe documente clasificate şi recipiente cu produs petrolier care erau probe într-un dosar. Ieri a venit rândul adjunctului său, cms. Costel Baciu, care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu contra intereselor publice având drept consecinţă obţinerea de către funcţionarul public, pentru sine sau pentru altul, a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi deţinere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

ASCUNSE ÎN SPATELE CANAPELEI Potrivit DNA Constanţa, pe 14 februarie 2008, cms. Baciu, care era poliţist judiciar la acea dată, a efectuat cercetări în locuinţa unei persoane decedate în condiţii suspecte. În timpul percheziţiei imobilului, Baciu a găsit, într-o cameră, o armă cu aer comprimat „Cometa”, model 200, şi patru cutii pline cu 328 de alice din plumb, pe care le-a luat acasă. Ulterior, el a falsificat procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în sensul că a omis să scrie în document despre arma şi alicele descoperite în locuinţa persoanei decedate. Conform anchetatorilor, cms. Baciu a ascuns aceste bunuri în biroul său, între canapea şi calorifer, unde le-a lăsat şi după ce a fost avansat în funcţia de adjunct al Poliţiei Cernavodă. Totul a ieşit la iveală pe 11 septembrie 2013, când procurorii anticorupţie constănţeni au percheziţionat fostul birou al cms. Baciu şi au găsit bunurile furate. De asemenea, anchetatorii spun că ofiţerul a deţinut arma cu aer comprimat fără a avea autorizaţie emisă de Serviciul Arme, Muniţii şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ şi fără a fi titular al unui permis de armă eliberat potrivit prevederilor legale. Dosarul a fost trimis spre judecare magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, care au decis ca procesul să înceapă pe 9 ianuarie.

PUS LA DISPOZIŢIE Contactat telefonic, adjunctul şefului IPJ Constanţa, cms. şef Adrian Rapotan, a declarat că nu a fost înştiinţat oficial despre trimiterea în judecată a cms. Costel Baciu. „Ştiam că este cercetat pentru nedeclararea acelei arme. În momentul în care vom primi adresa oficială de la DNA, cms. Baciu va fi pus la dispoziţia comandantului IPJ Constanţa, până la finalizarea procesului”, a spus cms. şef Adrian Rapotan. În prezent, Poliţia Cernavodă este condusă de insp. pp. Alexandru Diţă.



12